Bucurestiul sub nameti

“Bucurestiul sub nameti” , “Romania sub zapada” cam asta se vehiculeaza de doua zile in media romaneasca. Cand deschid televizorul , sa vad ce mai zice Boc sau Primarul Oprescu ( eroul zilei) numai  astfel de titluri aud/vad. Care ma sperie, ma cutremura… Ce mai,  zici ca vine Apocalipsa!

Un unchi de-al meu, stabilit in Peninsula, m-a sunat astazi  sa ma intrebe daca sunt bine, daca am paine, medicamente… Se ingrozise omul, dupa ce vazuse stirile la PRO tv International! L-am linistit spunandu-i ca masinile DESZAPEZIRII isi fac treaba,  ca doar …” stau pe un bulevard principal”!

Una peste alta, m-am cam saturat de iarna asta. Eu iubesc vara, iar iarna n-a fost niciodata pe placul meu. Singurul lucru bun din toata ” iarna asta de poveste” este ca vacanta scolara  s-a prelungit cu doua zile ( cel putin ).

Niste poze din Istanbul, asa ca sa uit,  ca-i iarna, ca-i frig , ca sunt acasa si nu in vacanta!

Despre vise care s-au implinit….

Sa urmez o facultate, sa plec din “provincie” si sa locuiesc in Bucuresti, sa fiu mama de baiat au fost dorintele mele de capatai, dorinte fundamentale care mi-au marcat copilaria si mai apoi, adolescenta.

Mi-am dorit atat de mult sa fiu studenta, sa ajung in Bucuresti incat orele nesfarsite de meditatii, zecile de caiete lucrate suplimentar la matematica, culegerile atat de greu procurate, trezitul de dimineata, trenurile schimbate, frigul si oboseala acumulate  prin gari in asteptarea trenului ce urma sa ma duca la profesorii-meditatori, mi se pareau eforturi firesti, necesare care imi inlesneau drumul spre indeplinirea visului meu. Gasisem chiar si o fraza care ma motiva: ”Voi tine soarele deasupra capului meu cu pretul palmelor ranite”. Nu-mi amintesc de unde am cules-o, dar am scris-o pe toate culegerile de matematica.

Imi doream mult sa vin in acest Bucuresti si sa urmez o facultate. Mi se parea singura, unica cale de razbate in viata!

Dorinta mi s-a indeplinit, iar anii mei tineri de facultate au fost cei mai frumosi ani. Cinci ani in care am invatat carte, am cunoscut cei mai frumosi si curati oameni, am legat cele mai durabile prietenii, am iubit cei mai nepotriviti oameni…

Cozile de la Registrul Comertului

Saptamana trecuta am fost la Registrul Comertului pentru niste schimbari care trebuiau facute la firma, dar erau niste cozi interminabile, asa ca m-am speriat si am renuntat.

Ieri, mi-am luat inima in dinti,  dosarul in mana  si m-am intors, spasita,  la acelasi Registru. Dupa 2 ore de stat in picioare, la coada,  am reusit sa ajung la ghiseu, dar s-a facut ora 16, s-a inchis casieria si s-a terminat programul cu publicul care este 8-16. N-a reusit decat sa-mi verifice partial dosarul .

Din nou, astazi am fost la Registrul Comertului. Mai de dimineata, de asta data, adica la ora 10 punct eram acolo. A durat 5 ore ( orele 10-15) statul la coada , iar 1/2 h  dosarul meu. In cele 5 ore au trecut pe la ghiseu 12 persoane, fiecare cu 1 sau 2 dosare . Lume multa, ghisee putine si functionari care se miscau nu incet, ci foarte incet.  400 ron am lasat la casieria Registrului astazi- contravaloarea minorelor mele schimbari.

Ce mai conteaza, cand peste o saptamana dosarul va fi solutionat, iar eu ma voi duce sa-l ridic!!!

Ultimele cuvinte ale lui Vincent van Gogh

“Nu am de gand sa ma crut, nici sa ma sustrag emotiilor si greutatilor – imi este oarecum indiferent daca traiesc mai mult sau mai putin; (…) Traiesc, asadar, ca un ignorant, care stie cu certitudine doar un singur lucru, in cativa ani, trebuie sa duc la bun sfarsit o anumita sarcina; nu e nevoie sa ma grabesc prea din cale afara, caci asta nu duce la nimic – trebuie sa ma tin de munca mea cu calm si seninatate, cat mai regulat cu putinta si cu cat mai multa ardoare; lumea nu ma intereseaza decat in masura in care am o oarecare datorie fata de ea, ca si o obligatie de altfel, de vreme ce am hoinarit prin ea vreme de treizeci de ani, sa-i las drept recunostinta cateva amintiri sub forma de desene sau de tablouri – pe care nu le-am creat pentru a fi pe placul unei anumite grupari artistice, ci pentru a exprima un sentiment omenesc sincer. (…) Sunt obligat sa realizez in cativa ani o opera plina de sinceritate si de dragoste si sa ma pun pe treaba cu toata hotararea. Cu atat mai bine daca o sa raman in viata mai mult decat trag eu nadejde, dar nu vreau sa tin seama de aceasta eventualitate.”

Van Gogh, catre fratele lui, Theo; extras din volumul “Draga Theo”, .

Zapada in Bucuresti

E iarna si atat de frumos afara. Privesc pe fereastra zapada ce s-a asezat linistita pe masini, pe strada, pe trotuare.

Zapada in Bucuresti, ar putea fi titlul unei poezii scrisa de cineva care se pricepe la scris. Cum nu ma pricep, ar trebui sa revin la treburile mele si sa-nchid contabil luna decembrie. Decontul de TVA nu poate sa astepte topirea zapezii, ca trebuie depus acusica. Cu parere de rau, imi  fac o cafea cu lapte si trec la treburile mele contabile.

Destin, de Romulus Vulpescu

Noi ne iubim in paturi de-mprumut:
Pe-o canapea ingusta, fara perna,
Crezind ca aventura de-un minut
Devine lesne “dragoste eterna”.

Noi ne iubim pe scena, -ntr-un decor:
Pe-un sac – umplut cu paie – dintr-o piesa
Eu par un ceas truver ratacitor,
Tu esti o ora magica printesa.

Speram cu disperare amindoi
Ca ni-e de ajuns o-mbratisare-n fuga
Si ca statutul nostru de eroi
Nu poate-apoteoza sa-i distruga.

Noi ne iubim visindu-ne-n secret
Perechea pasionata si celebra
Traind în moarte, fara de regret,
Un scurt si iluzoriu act de febra.

Noi ne iubim… dar cuplu consacrat,
Culcat calm, in culcus fara alarme,
Am devenit doar intr-un simplu pat
In care-am invatat cum se si doarme.

 

P.S.

Dupa asa zi de iarna, in care a nins ca-n iernile copilariei mele, mi-am amintit aceasta poezie ce se potriveste cu iernile  celor 5 ani de facultate petrecuti in caminul P4 din REGIE, dupa anii 90.

Ce ani, ce vremuri, cate discoteci neratate ( R1, R2, R3, Dumars, Maxx), ca doar intrarea era libera la fete ! Imi amintesc ca luam discotecile la rand aproape…seara de seara!

Cuviosul Antonie cel Mare

Astazi crestinii ortodoxi il  sarbatoresc  pe Cuviosul Antonie cel Mare.

Antonie s-a nascut in anul 250, in Egipt, intr-o familie de crestini corupti destul de instarita. Ramas orfan de mama la 18 ani, devine foarte sensibil la mesajul Evangheliei. Convertirea se produce intr-o duminica, in timpul liturghiei, cand aude cuvintele pe care Iisus i le-a spus tanarului bogat: “Daca vrei sa fii desavarsit, du-te, vinde-ti averile, da-le saracilor si vei avea comora in cer” . Antonie a facut intocmai si a dus o viata monastica, in rugaciune si-n singuratate.

P.S. La multi ani, surioarei mele dragi!!! Nu te supara ca nu pot veni anul acesta la “Festivalul Portocalelor”. Poate ne vedem de Paste.

2 ani si 11 luni – o mandrete de baiat

160 de ani de la nasterea lui EMINESCU

Trecut-au anii…

Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri
Si niciodata n-or sa vie iara,
Caci nu ma-ncanta azi cum ma miscara
Povesti si doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninara,
Abia-ntelese, pline de-ntelesuri -
Cu-a tale umbre azi in van ma-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfintit de sara.

Sa smulg un sunet din trecutul vietii,
Sa fac, o, suflet, ca din nou sa tremuri
Cu mana mea in van pe lira lunec;

Pierdut e totu-n zarea tineretii
Si muta-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creste-n urma mea… ma-ntunec!